PHOTOBLOG
Landscape

Un weekend în Deltă, căutând pelicanii

Am avut parte de un weekend frumos săptămâna trecută, imediat după Paști, când alături de o gașcă faină, am fost în Delta Dunării la invitația Campo Euro Club din Partizani. Am petrecut două nopți acolo, am mâncat pește la greu (nici nu se putea altfel), și-am avut parte de activități recreative precum plimbatul pe canale cu un catamaran pus la dispozitie de Campo Euro, niscaiva ping-pong, tir cu arcul, ridicat zmeie și o partidă de paintball în care ne-am spulberat adversarii, datorita coechipierului meu Cosmin Tudoran :) (haha, să vezi castane ce-mi iau acum :) )

Deci a fost un weekend de acțiune, iar eu ca fotograf am sperat să mă întorc și cu tolba plină de poze. Ceea ce am și făcut. Vremea a pus ceva dificultăți dar spre satisfacția mea, am constatat că am ceva poze reușite care merită arătate! :)

Nu prea mă omor eu cu fotografiatul păsărilor dar de fiecare dată când am ajuns în Deltă, nu m-am putut abține. Așadar, făra altă vorbăreala, iată niște păsăret fotografiat de-a lungul plimbarii pe canale.

Puteți naviga prin imagini și folosind tastele j și k.

#01 – Egretă mică

#02 – Mascul de rață mare

#03 – Un triptych cu rața în zbor

#04 – Egretă mică

#05 – Mascul de rață în zbor

#06 – Doi pescărei albaștri

#07 – Pescărel albastru

#08 – Fascinația mea pentru eoliene în fundal, stuf și lebădă în prim-plan :)

#09 – Cormoran în zbor la rasul… apei

#10 – Egretă mică în zbor

#11 – Rațe cu cap maro

#12 – Da, acolo mic e un corcodel :)

#13 – Un răpitor ce l-am prins doar din spate…

#14 – Alt corcodel ce s-a băgat la fund imediat după poza asta…

#15 – Cred că-i evident ce-i asta :)

#16 – Altă egretă mică în zbor. Erau cu duiumul pe acolo…

#17 – Graur

#18 – Stârc galben cu prada în cioc

#19 – Egretă în vârf de copac căzut peste un canal…

#20 – … ce și-a luat zborul imediat cum ne-am apropiat.

#21 – Stârc galben

#22 – Ei da! Ăștia sunt pelicanii și abia i-am zărit pe înaltul cerului. Încă sunt în pasaj, urmează să mai sosească :)

#23 – Natură moartă cu stârc galben. Sau partea urâtă a Deltei. Extrem de multe PET-uri la marginile canalelor, ce stricau din peisaj și nu numai.

#24 – Multe cadre am irosit din cauză că-mi apar plastice ce n-au cauta acolo… :(

#25 – Alt graur…

#26 – O pupăză ce abia am zărit-o, dar tot am prins un cadru cu ea ;)

#27 – Cormoran uscându-si aripile… sau poate făcea autostopul ;)

#28 – Barză în zbor.

O să fac un album pe facebook, unde o sa pun mai multe fotografii. Revin cu un later edit ;)

 

M-au auzit pelicanii, mă cheamă la ei… ;)

… în Delta Dunării, în perioada 18 – 21 aprilie.

N-am mai fost în Deltă primăvara, e o premieră. La invitația Campo Euro Club din Partizani, împreună cu o gașcă frumoasă, mă voi plimba cu catamaranul, cu canoea, voi mânca iarăși pește proaspăt. Vom face niscaiva off-road, vom fotografia păsările și evident, vom căuta pelicanii pentru a-i imortaliza în niște poze de excepție… sper ;)

Alte activități din program ar fi și trasul cu armele de paintball, cântatul la chitară (cine știe și se pricepe, că eu nu) și sper că nu vom găsi țânțarii :D

Eu sper și la o baie într-un lac cu apă limpede, cum am descoperit că se gasesc pe acolo, doar să fie suficient de caldă să rezist. Dar asta rămâne de văzut… Bine, mai am eu în plan și alte activități fotografice, dar să văd cum va fi vremea. A, și să nu uit să-mi iau și zmeul, că nu se știe când apare un vânt bun ;)

Mi se șoptește în cască, că cei de la Campo Euro Club, au niște super oferte pentru perioada următoare, și anume:

- Program de Paști, între 13 – 16 aprilie, cu știuci suple și flămânde la doar 479ron/persoană

- Program de 1 Mai, între 29 aprilie – 1 Mai, la doar 379ron/persoană

La această oră am auzit că încă mai sunt locuri disponibile, deci ar fi cazul să nu pierdeți vremea! :)

Gașca asta de grăsani sigur știe unde sunt pelicanii, sunt pregătit să-i iau la întrebări...

 

Sau poate o să-i găsesc prin jurul insulelor de stufăriș...

 

Oricum peisajul e frumos prin canale, iar dacă pelicanii se dau loviți, o să mă mulțumesc și cu restul atracțiilor din zonă!

 

O conjucție de astre

Am cam tras chiulul și nu prea am mai postat în ultima vreme. Însă astăzi, mi-a atras atenția Alex Conu, cu un tweet, asupra unui eveniment celestru. Și pentru că la apus, soarele îmi cam scotea ochii și se vedea un cer senin… am dat fuguța în balcon, dupa ce a dispărut după linia orizontului și am tras ceva cadre cu aceasta conjuncție între Luna, Venus și Jupiter. Dacă apuc, poate prind și sâmbătă un cadru strâns cu Luna și Venus…

Luna, Venus în mijloc, și Jupiter firav în stânga sus

 

Closeup cu Luna

Conjuncție în piesaj urban

 

33 de peisaje din Dobrogea, cu ocazia excursiei Redescoperă România nr. 4

Continuând seria despre Redescoperă România, episodul nr. 4, vă arăt o selecție de 33 de peisaje în fotografii normale și panoramice de pe meleaguri Dobrogene.

Ca de obicei, puteți naviga folosind și tastele j si k.

Și nu uitați, dacă v-a placut ce-ați văzut, folosiți butoanele de la sfârșitul articolului și dați șansa altora de a descoperi lucruri frumoase :)

#1. Lacul Buceagului vazut de la Manastirea Dervent

#2. Curcubeu la Lunca

#3. Curcubeu la Lunca, panorama

#4. Apus la Enisala

#5. Lacul Razim la asfintit

#6. Ruinele cetatii Enisala

#7. De pe dealul cetatii Enisala, vedere spre pescarie

#8. De pe dealul cetatii Enisala, vedere spre pescarie 2

#9. Vedere spre Babadag si lacul cu acelasi nume.

#10. Panorama de la Enisala, cu vedere spre lacul Babadag

#11. Cariera si lacul de creta de langa Murfatlar

#12. Stufaris la lacul de creta de langa Murfatlar

#13. Culmea Pricopanului, Muntii Macinului

#14. Panorama Culmea Pricopanului, Muntii Macinului

#15. Muntii Macinului la asfintit

#16. Muntii Macinului la asfintit 2

#17. Muntii Macinului la asfintit 3

#18. Localitatile Macin in plan apropiat si Braila in departare, de pe Culmea Pricopanului

#19. Pe Culmea Pricopanului, vedere spre sud.

#20. Lacul Baclanestii Mari, Delta Dunarii

#21. Pe drum, spre Culmea Niculitel

#22. Pe Culmea Niculitel

#23. Dealul Iacobdeal de langa Turcoaia

#24. Panorama din cariera Turcoaia, vedere spre Cerna

#25.

#26.

#27.

 

#28.

#29.

#30. Panorama de pe stanca Blasova, spre dealul Priopcea, muntii Macinului

#31. Panorama de pe stanca Blasova, spre Turcoaia

#32. Un copac singuratic…

#33. Panorama de pe stanca Blasova, spre Muntii Macinului – intregul lant muntos

 

Va urma… :)

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

17 panorame interactive de 360° din Redescopera Romania #4 – Dobrogea

Continuând seria de articole despre episodul 4 din Redescoperă România, a sosit momentul să vă arat printr-o perpectivă interactivă de 360°, câteva din locurile pe unde-am umblat, și anume ruinele cetății Adamclisi, ruinele cetății Histria, cetatea Enisala, un moment distractiv din deltă și monumentul eroilor din războiul de indepentență din Tulcea.

Puteți naviga prin imagini și folosind tastele j și k.

#1. Adamclisi – Basilica C sau “Bazilica Cisternă” de la Tropaeum Traiani

 

#2. Adamclisi – Basilica Forensis

 

#3. Adamclisi – invazie de bloggeri

 

#4. Adamclisi – niște săpături recente

 

#5. Adamclisi – vedere de ansamblu asupra zonei

 

#6. Histria – zona de sud

 

#7. Histria

 

#8. Histria – coloane și ruine

 

#9. Histria – pe malul lacului Sinoe, locul fostului port

 

#10. Histria – piața mare a orașului roman târziu

 

#11. Histria – cartierul oficial al orașului roman târziu

 

#12. Histria – pe zidul vestic

 

#13. Cetatea Enisala – partea sudică

 

#14. Cetatea Enisala – colțul NV

 

#15. Cum am băgat la apă 20 de bloggeri… ;)

 

#16. Monumentul Eroilor din Războiul de Intependență, Tulcea.

 

#17. Monumentul Eroilor din Războiul de Intependență, Tulcea.

 

Va urma… :)

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Locuri din Redescoperă România #4, Dobrogea și Delta Dunării în 46 de imagini.

Încep cu acest articol, un mini serial în care voi dezvălui fotografii din excursia a 4-a din Redescoperă România, adică plimbarea prin Dobrogea și Delta Dunării. Vor fi câteva episoade tematice, cu selecții de imagini, și încerc să nu public prea multe… e greu, știu :)

Evident, imaginile publicate reprezintă subiecte care pe mine m-au atras, așa că nu mă aștept ca toți vizitatorii să-mi împărtășească punctul de vedere dar mă declar mulțumit dacă per ansamblu v-a plăcut, și dacă da, nu uitați de butoanele alea mici de jos… cu tweet, like, +1, etc… :D

Așadar, iată locuri din Dobrogea și Delta Dunării, în 46 de imagini. Puteți naviga și folosind tastele j și k.

#1

Traversand cu bacul la Ostrov, vedere spre Silistra.

#2

Detaliu de pe bac, cablu de otel pe un cabestan.

#3

Sculptura in curtea manastirii Dervent.

#4

Multa verdeata in curtea manastirii Dervent.

#5

Sculpturi la manastirea Dervent.

#6

Clopot vechi la manastirea Sf. Apostol Andrei.

#7

Altar in pestera Sf. Apostol Andrei.

#8

Pestera Sf. Apostol Andrei, in fundal se zareste patul unde dormea.

#9

Icoane, biletele si bani sunt in toate firidele si gaurile din pestera Sf. Apostol Andrei.

#10

Biserica manastirii Sf. Apostol Andrei.

#11

Asezaminte la manastirea Sf. Apostol Andrei.

#12

Prin Grindul Lupilor, manunchiuri de stuf.

#13

Prin Grindul Lupilor, pe aici e de obicei apa, acum am avut noroc.

#14

Curcubeu la restaurantul Lunca.

#15

Curcubeu prins la restaurantul Lunca.

#16

Pe drumul spre ruinele cetatii Enisala, vedere spre Lacul Razim.

#17

Drumul asfaltat ce urca dealul pana la cetatea Enisala.

#18

Turnul dinspre nord a cetatii Enisala.

#19

Turnul si latura nordica a cetatii Enisala.

#20

In vizita la Murfatlar, instalatii de prelucrare a vinului din interiorul complexului.

#21

Murfatlar, butoaie mari cu vin... yammy :)

#22

Rezervoare imense de maturare a vinului, la Murfatlar.

#23

In butoaiele astea se afla vin rosu, la Murfatlar.

#24

Sculptura decorativa pe capacele butoaielor in crama la Murfatlar.

#25

Linia de imbuteliere a vinurilor, la Murfatlar.

#26

Instalatie automatizata si robotizata, aseaza si impacheteaza cutiile de vin pe paleti, la Murfatlar.

#27

Cariera si lacul de creta de la Basarabi.

#28

Lacul de creta de la Basarabi.

#29

Casa de chirpici, in apropiere de lacul Babadag.

#30

Balastiera vazuta de pe Culmea Pricopanului, Muntii Macinului.

#31

Trecerea cu bacul peste bratul Sf. Gheorghe, la Nufarul.

#32

Inconjurati de floarea soarelui, pe drumuri mai putin umblate, spre Partizani.

#33

Pe un canal in delta, la Gorgova.

#34

Alt canal in apropiere de Gorgova.

#35

Radacina de copac, in delta.

#36

Nuferi la apus, pe lacul Fortuna.

#37

Pescar vaslind pe lacul Fortuna.

#38

Pescar vaslind pe lacul Fortuna.

#39

Apus de soare, pe lacul Fortuna.

#40

Asfintit in delta, lacul Fortuna.

#41

Monument inchinat scafandrilor ce au pierit in operatiunile de salvare a epavei Rostok, la Partizani pe bratul Sulina.

#42

Padure in delta, undeva intre Partizani si Ilganii de Jos.

#43

Vapor navigand in amonte in delta, pe bratul Sulina.

#44

O cizma atarnand pe o creanga, intr-un lac din delta. Probabil marcheaza ceva...

#45

Putin off-road pe dealuri la nord de muntii Macinului, intre Luncavita si Jijila.

#46

Urcand pe stanca Blasova, in Insula Mare a Brailei.

Va urma… :)

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Cheile Turzii

Venit, văzut, plecat… dar tot am apucat să trag din mână câteva panorame statice :)

Cheile Turzii este un loc pe care vreau să-l explorez pe îndelete, cu următoarea ocazie. Adică pe jos, o zi întreagă… sau stat cu un cort pe acolo şi petrecut noaptea sub stele…

Stâncile alea înalte şi abrupte, crestele ascuţite şi grohotişurile pe care le-am observat în scurtul timp petrecut acolo, îmi stârnesc imaginaţia fotografică.

Deşi toate fiind de dimensiuni mici, am aflat că ar fi vre-o 60 de peşteri, firide sau arcade, deci de explorat ar fi destul! :)

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Cascada Vălul Miresei

Legenda spune că, numele cascadei vine de la tragicul accident al unei mirese în ziua nunţii ei, căzând de pe munte, voalul i-a rămas agăţat de stânci. Acolo nuntaşii s-au oprit si au inceput să plângă astfel formandu-se cascada. În realitate numele s-ar putea atribui formei cascadei care seamană cu un voal.

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

 

Cea mai frumoasă autostradă #dinromania, în acest moment.

În ultima ediţie din Redescoperă Romania, cea cu numarul 3 din acest an, printre multe alte premiere pentru mine, se numără faptul că am trecut de câteva ori pe autostrada A3. Bucăţica de autostradă, ca să fiu mai precis…
Dar am avut plăcuta surpriză să constat că, până în acest moment, este cea mai frumoasă. Evident mă refer la ceea ce vezi în jurul tău, când o străbaţi. De-acum încolo, drumul spre mare pe A2, o să mi se pară şi mai plictisitor.

LE: Since I’ve noticed there are people reading this post, using the google translate, I’m going to show you my translation of the text above, that makes sense, not what google is telling you… :)

In the last edition of Rediscover Romania, the third one from this year, among many other places I’ve seen for the first time, I’ve been on the A3 highway a couple of times. Well, actually it’s a little piece of highway to be more precise…
But I’ve had the pleasant  surprise to see that, up to this moment, is the most beautiful highway. (I am talking of course about the “many” highways of Romania). Of course I’m referring to what you can see around you when you drive on it, aka the scenery. So, from now on, the road to the sea – on the A2 highway, is going to be much more boring.

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Micul meu oraş de munte

Fiindcă azi e 1 iunie, am dat în mintea copilului din mine şi mi-am amintit cum mă jucam cu machete. Aşa că m-am apucat de modelism, şi mi-am făcut micul meu oraş de munte…

… cu străzi şi case, dealuri şi copaci…

… omuleţi, pieţe, de fapt cred că mă apuc de SimCity! ;)

Humming wires


La rasul ierbii #2

La rasul ierbii

Mysterious forest

Silenced trees…

Piatra Craiului


Piatra Craiului vazută de pe drumul Rucăr-Bran.

Prin Cheile Bicaz

Apus pe valea Dâmboviţei, Sătic

Lightnings, stars and a night rainbow



Cereale

Apus albastru

Cu ochii la stele

Alt foc pe cer

Lacul Bolboci