Am un zmeu şi nu mi-e frică să-l folosesc!

Acum 2 zile, pe 25 ianuarie, se anunţase cu surle şi trâmbiţe, mare ninsoare şi mare viscol. I-au dat şi culoare… portocalie. Bun, şi ce poţi face când urgia naturii îşi face de cap? Să stai cuminte în bârlog până trece, sau… să te arunci în mijlocul ei Evident, doi pasionaţi de zmeie au ales să le scoată la plimbare (pe zmeie) în ciuda vântului turbat care bătea cu mai mult de 60km/h.

Aşadar, în dimineaţa cu pricina, prietenul meu Augustin m-a chemat la apel iar eu am răspuns prompt. Cu ajutorul lui Google am căutat repede un câmp mai aproape, pt că nu aveam maşină, ne-am luat picioarele la spinare şi zmeiele în mâini (unii şi-au cărat şi geanta foto sperând la super poze, dar şi-au dat seama că ori… zmeu, ori poze… că amândouă e cam greu) şi ne-am aruncat în alb.

Poate pare ciudat dar după aventura asta, am febră musculară pe la braţe, picioare, spate… În multe momente, când vântul turbat prindea bine zmeul, abia puteam să-l ţin şi mă trăgea prin zăpada cam juma’ de metru.

Timpul a trecut prea repede, şi probabil că ne-ar fi prins seara dacă nu făceam pană de zmeie. Întâi mie mi s-a rupt o vergea din fibra de carbon, ocazie cu care am putut să şi filmez puţin, apoi i-a venit rândul zmeului lui Augustin să aibe aceeaşi soartă. Moment în care am constatat că suntem îngheţaţi şi-am făcut cale întoarsă. Bucuroşi şi fericiţi ca pe vremea când eram copii şi ne jucam în nămeţi, şi veneam acasă uzi din cap până în picioare